Societatea in Nume Colectiv – SNC – este forma de societate comerciala constituita prin asocierea, pe baza deplinei increderi, a doua sau a mai multe persoane, care pun in comun anumite bunuri, pentru a desfasura o activitate comerciala, in scopul impartirii profitului rezultat si in care asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii.
Nota!:Asociatii pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice. In cazul persoanelor fizice, Societatea in Nume Colectiv se poate infatisa ca o societate familiala, constituita intre membrii aceleasi familii sau in cadrul unei anumite profesiuni (cand asociatii au acelasi scop profesional). In cazul persoanelor juridice, SNC are o personalitate juridica distincta de societatile asociat, iar capitalul sau social este format cu participare de capital de la toate societatile asociat.
Conform Legii nr. 31 din 1990, Societatea in Nume Colectiv se inscrie prin contract de societate. Acesta trebuie sa fie in forma autentica si va contine:
●Clauze referitoare la asociati;
●Clauze referitoare la atributele de identificare a societatii in care se constituie clauzele referitoare la elementele structurale ale societatii nou infiintate;
●clauze referitoare la functionarea societatii.
Capitalul social nu are un plafon minim stabilit prin lege, asociatii avand libertatea de a stabili dupa propriile interese valoarea acestuia.
Aportul asociatilor unei Societati in Nume Colectiv poate fi in numerar, in natura sau in creante (conform art. 16 din Legea nr. 31 din 1990).
Iata ce trebuie sa contina actul constitutiv al unei Societati in Nume Colectiv:
●datele de identificare a asociatilor (Carte de Identitate sau Pasaport);
●forma, denumirea si sediul social;
●obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii principale;
●capitalul social, cu mentionarea aportului fiecarui asociat;
●asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii neasociati, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat;
●partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi;
●sediile secundare – sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica – atunci cand se infiinteaza o data cu societatea, sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara, daca se are in vedere o atare infiintare;
●durata societatii;
●modul de dizolvare si de lichidare a societatii.
Procesul de infiintare a unei SNC va fi indeaproape supravegheat de catre echipa noastra. De redactarea tuturor documentelor si de obtinerea actelor necesare intocmirii dosarului pentru inregistrarea societatii dumneavoastra la Registrul Comertului, inclusiv de rezervarea de denumire, ne vom ocupa noi.